10 intenții mindful pentru anul 2020

A deveni mai mindful înseamnă de fapt a fi mai mai atent, mai conștient și nu se reduce doar la o oră de practică. Meditația este, desigur, o parte uriașă din ceea ce înseamnă mindfulness deoarece ne ajută să devenim mai conștienți de ceilalți și de noi înșine. Modul în care interacționăm cu oamenii și cu mediul din jur este o abordare holistică în drumul spre a deveni mai mindful, iar mai jos vreau doar să vă invit la 10 intenții care să vă ajute atât în viața personală, cât și în cea profesională.

1. Încetează să dai vina pe ceilalți din jurul tău pentru lucrurile care nu merg bine

Da, serios. Încearcă să arunci o privire (mai) profundă către tine însuți. Cu toții am jucat jocul „dă vina pe altcineva” și am realizat că nu duce nicăieri. Problema cu aruncatul vinei este că ne împiedică să ne uităm la noi înșine și la lucrurile pe care le-am făcut pentru a contribui la problemă. Ne împiedică să ne ocupăm de situație și nu face decât să ducă și mai multă vină. Ne putem petrece întreaga viață arătând cu degetul către celălalt și învinovățindu-i pe alții atunci când lucrurile nu merg bine, dar vom ajunge să fim mai frustrați. Așadar, în 2020 hai să vedem cum funcționează viața atunci când îi blama pe ceilalți mai puțin și facem ceva mai multă introspecție. 

2. „Împăcare, împăcare, fără nici o supărare”

E una dintre frazele pe care le spune băiețelul meu atunci când ne împăcăm. Și, pentru că suntem la început de an, împăcați-vă. Cu tatăl căruia i-ați reproșat ceva, cu un prieten bun pe care v-ați supărat dintr-o prostie, cu colega aceea care v-a acuzat pe nedrept, cu fiica care s-a mutat pe un alt continent. 

Nu avem nevoie de conflicte, de supărare și de neîncredere. Acceptați că e posibil să înțelegem și să interpretăm greșit declarațiile și comportamentul celorlalți, formându-ne astfel rapid opinii fără să ne luăm timpul necesar pentru a obține claritate asupra situației. Menținerea relațiilor nu este ușoară, dar e o necesitate absolută pentru ca noi să avem stabilitate emoțională și să fim fericiți. Haideți să trecem peste orice mică supărare, să ajungem la cineva de care ne-am îndepărtat și să vedem dacă relația poate fi salvată.

3. Acceptă că ceilalți sunt diferiți 

Dacă dorim să trăim în armonie cu vecinii noștri, trebuie să devenim mai rezilienți în ceea ce privește etnia, culoarea pielii, crezurile religioase și credințele politice. În lume există prea multe lupte și mult prea multă ură bazate pe diferențe externe și superficiale. Este ușor să sari la concluzii și să ți creezi prejudecăți în funcție de ceea ce spun alții sau prin ceea ce vedem la știri. Cu toate acestea, dacă ne luăm timpul necesar pentru a ne educa în legătură cu alte culturi, putem crea o societate mai plină de compasiune. Adică un mediu mai sănătos pentru noi înșine și pentru fericirea noastră.

4. Exersează recunoștința pentru lucrurile minunate care se întâmplă în viața ta

Este ușor să pierdem din vedere toate lucrurile pozitive care au loc în viața noastră și acest lucru se datorează parțial că ne comparăm constant cu ceilalți și vedem ce au obținut. Rezultă și din dorința din ce în ce mai mult și din aprecierea a ceea ce tocmai am obținut. În orice moment, dacă ne așezăm și reflectăm asupra situației noastre, vom observa câte lucruri minunate au loc. Este foarte important să continuăm să ne exprimăm recunoștința pentru pozitive, în caz contrar, fericirea ne va evada întotdeauna.

5. Înțelege că mintea îți poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare inamic

Cât durează pentru a te „smulge” dintr-o situație negativă? O revezi în minte la nesfârșit timp de mai multe ori zile, săptămâni, luni sau chiar ani și permiți ca această situație să îți provoace stres și nopți nedormite? Acesta este un semn că mintea ta e cel mai rău dușman al tău. Nu alegem să redăm lucrurile negative din viața noastră, mintea face asta automat. Vestea bună este că mintea poate fi antrenată pentru a se îndepărta de negativ și a se orienta spre pozitiv. Meditația este un instrument puternic care poate ajuta la antrenarea acestui „mușchi” al minții.

CITEȘTE ȘI 6 MODURI PRIN CARE PUTEM DEVENI MAI RECUNOSCĂTORI

6. Bucură-te de succesul altora

Dar bucură-te sincer. Ia parte la bucuria lor. Da, poate e dificil să te bucuri pentru cineva dacă concurezi pentru același rezultat și s-a întâmplat să nu fii tu cel care să-l atingă. Dar când se va întâmpla acest lucru, te poți gândi la toate motivele pentru care au câștigat ceilalți sau sau să fii pur și simplu fericit pentru realizarea lor. Ba chiar să mergi la ei și să îi feliciți. Fără îndoială, acesta este drumul mai greu, dar mai plin de satisfacții, așa că haide să ne înghițim mândria și să le dorim bine altora atunci când reușesc.

7. Transformă obstacolele în oportunități

Știu, știu, sună ca titlul uneia dintre acele cărți de self help care promit să te ajute să fii de succes în doar 5 pași. Dar nu e așa. În aceeași idee ca și intenția precedentă, de obicei, în timpul eșecurilor noastre devenim mai smeriți și începem să reflectăm mai mult asupra acțiunilor noastre. Eșecul ne aduce pe pământ și ne ajută să ne reevaluăm strategiile și să ne dăm seama de abordări noi și diferite. Așa devine fiecare obstacol un moment incredibil pentru creștere și maturizare. Și, credeți-mă pe cuvânt, chiar dacă niciunul dintre noi nu vrea să eșueze, eșecul va apărea la ușă. Răspunsul nostru inițial la eșec probabil nu va fi unul pozitiv, dar să ne permitem să acceptăm ceea ce s-a întâmplat și să vedem potențialul de creștere poate fi foarte deosebit de benefic.

8. Oferă feedback onest celorlalți și echilibrează-l cu de două ori mai multă apreciere

A critica și a indica greșelile celorlalți este ușor. Ideea de a oferi feedback poate chiar să ne entuziasmeze, dar majorității – trebuie să recunoaștem – nu ne place să o primim. Ne doare ego-ul. De aceea, feedback-ul trebuie să fie echilibrat cu aprecierea. Iar a oferi o apreciere de 2 ori mai mare înainte de a ne gândi chiar să oferim feedback este absolut necesară. Nu uitați regula de aur: dați feedback așa cum v-ar plăcea și vouă să primiți. 

9. Învață să îți reglezi emoțiile 

Deseori, în cabinet, le vorbesc clienților despre un barometru al emoțiilor. Cu toții am avut experiențe în care emoțiile noastre, sub formă de furie, ne-au dus în situații jenante. Reglarea emoțiilor noastre nu este o sarcină ușoară. Atunci când suntem nerespectați, contraziși sau confruntați, putem deveni orbiți de furie și putem ajunge să spunem lucruri pe care nu le dorim. Furia ne poate orbi inteligența și poate răni relațiile. De aceea, cheia este să ne ascultăm. Să stăm și să respirăm 5 minute. Să ne reglăm emoțiile de moment. Acest lucru necesită multă practică, dar este o provocare pe care mi-aș dori să o acceptați anul acesta.

10. Dezvoltă o practică mindfulness

Chiar dacă este doar cinci minute pe zi, practică minduflness. Știu, cu un program deja încărcat la muncă, o familie și un grup de prieteni, cine mai are timp să adauge ceva? Ei bine, există o serie de articole de cercetare științifică care sugerează că meditația vă va reduce nivelul de stres, vă va îmbunătăți concentrarea, productivitatea, memoria și inteligența emoțională. Meditația nu mai este doar pentru călugări, ci pentru cei care trăiesc în secolul 21. În loc să stabiliți un obiectiv nesustenabil, începeți cu doar 5 minute pe zi și mențineți acest lucru timp de 30 de zile, apoi creșteți-l cu 2-3 minute. Până la sfârșitul anului, veți avea până la aproximativ 30 de minute de meditație zilnică, iar efectele nu vor întârzia să se simtă.

Mult succes!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here