Testimoniale

Alex
MBSR
Am inceput programul MBSR facilitat de Simona intr-o perioada dificila pentru mine, in speranta de a trece peste. In cele 8 saptamani ale programului am invatat sa incetinesc, sa vad frumusetea lucrurilor “marunte” si sa descopar resurse personale nebanuite. In final, dovedindu-se a fi una din cele mai bune investitii pe care le-am facut pentru mine. . Citește mai mult

Dana
MBSR pentru psihologi
Sunt Daniela si sunt mindfull! Datorita Simonei. Un om minunat. Un profesionist desavarsit care m-a ajutat sa fiu mai bine cu mine, sa integrez in stilul meu de viata aceste practici si la randul meu sa pot da mai departe oamenilor cu care lucrez toate aceste lucruri foarte importante invatate la curs. Programul MBSR a fost cu ROST, cu evolutie si invatare. Citește mai mult

Delia
Sunt, în sfârșit, acasă – în mine
Dragele mele, Vă mulțumesc din suflet pentru cum mi-ați fost alături în cele două luni de MBCT și pentru tot ce ați adus în viața mea în acest timp și care se revarsă necontenit până în prezent! Vă scriu în această seară sub îndrumarea gândurilor mele, care fac ce fac ele de obicei. Uitându-mă la ele în mod voit, decid că acum este unul dintre acele momente în care îmi doresc să le împărtășesc cu voi. Citește mai mult

Cristina
MBSR pentru psihologi
“MBSR este mai mult decat un simplu program de mindfulness, e o experienta ce iti schimba efectiv modul in care privesti lucrurile. Multumita Simonei am reusit intr-o perioada extrem de dificila sa imi intorc atentia catre mine, catre lucrurile care conteaza cu adevarat. Citește mai mult

Alexandra
Mbct cu Simona ar putea lesne fi despre “mai bine cu tine"
În fapt am reușit să dobândesc un nivel de intimitate cu propria-mi ființă mult peste așteptări. Programul a adus multa lumină și claritate în practica meditației. Am simțit că aș fi putut fi un practicant începător sau unul cu experiență iar îmbogățirea interioară ar fi fost la fel de prețioasă. Baza științifică și explicațiile teoretice se împletesc armonios cu momentele de finețe spirituală și cu căldura Simonei, ducând la crearea unui spațiu conținător și disponibil, propice experimentării și autocunoașterii. Citește mai mult

Valentina
Programul MBSR parcurs alături de Simona
Pentru mine programul MBSR parcurs alături de Simona a reprezentat o experiență foarte bună, care m-a ajutat să înțeleg și să simt cum pot folosi practica mindfulness atât în viața mea personală cât și în cea profesională. Modul în care Simona a condus și gestionat grupul a fost conținător, cald si autentic și a facut ca întâlnirile de grup sa fie plăcute și eficiente.

Corina
Sesiunile de mindfulness cu Simona m-au readus în contact cu mine
Aș putea spune că sesiunile de mindfulness cu Simona m-au readus în contact cu mine. Mi-au dat valoare și am învățat să mă prețuiesc. Am devenit dependentă de această practică prin rezultatele pe care le are cu mine. Chiar mă gândeam zilele trecute ce e diferit de când practic acest tip de prezență, aici și acum... Mă văd pe mine, mă observ, văd frumosul din jurul meu, aud și ascult când se vorbește cu mine, cu alte cuvinte mă bucur de ceea ce sunt și de ceea ce am. Toate astea pentru că am cunoscut-o pe Simona. Pentru că vocea ei, blândețea, autenticitatea și căldura pe care le transmite sunt calea și lecția de readucere aminte a ceea ce vreau să fiu cu mine.

Gabriel
O înțelegere experiențială a importanței observației
Mindfulness - prin acest program MBSR - a însemnat pentru mine, printre altele, un spațiu al exersării conștiente, un proces infiltrat de “aici și acum”, o înțelegere experiențială a importanței observației. Am rămas cu o înțelegere utilă mie și clienților mei.